WORKSHOP L@ MNAC

Modul PRESĂ & EDITORIAL


20 aprilie 2013
Introducere în grafica de presă

Speaker: Kosta Alexi, Art Director, revista Capital
Prezentare: „Introducere în grafica de presă“ este un workshop care îşi propune familiarizarea participanţilor cu mijloacele şi tehnicile folosite în designul publicaţiilor tipărite. Vom discuta împreună despre puterea imaginii în print şi despre gradul în care aceasta poate direcţiona citirea, sau poate manipula. Vom vorbi despre tipuri de ilustraţie şi tipuri de paginare, despre cum devine un text „vizual“ şi care sunt instrumentele prin care putem face asta. Iar în final fiecare va experimenta ce înseamna să "desenezi" o pagina de ziar.

27 aprilie 2013
Presa online

Speaker: Cătălin Bindea, Marketing Manager, Medien Holding
Prezentare: Ce face o publicaţie online să fie atractivă pentru public?
Cum definim publicul?
Care este proporţia corectă între imagine şi text?
Cum se vinde o publicaţie online?
Care sunt mediile de "difuzare" pentru o publicaţie online?
Care este rolul reţelelor sociale în viaţa unei publicaţii online? O sa încercăm să răspundem împreună la întrebările de mai sus construind totodată un prototip pentru o publicaţie online. Nu există un răspuns universal valabil ci doar soluţii individuale funcţie de nişă unde îţi "aşezi" produsul.

11 mai 2013
Editare video

Speaker: Alexandru Vasile, Designer grafic TVR
Prezentare: Lucrăm cu imagini. Le filmăm fie cu telefonul mobil, cu camera video sau cu DSLR-ul. Le înregistrăm pe reţele de socializare pentru un public cât mai larg. Cum să facem asta cât mai "profi" cu putinţã, fără a fi neapărat "de meserie"? Scopul workshop-ului este o introducere în editarea video, de la conceptul din spatele unui film până la realizarea lui, de la idee la vizionarea produsului finit, fără să folosim concepte şi limbaje complicate.

18 mai 2013
Photoshop pentru jurnalişti

Speaker: Alexandru Vasile, Designer grafic TVR
Prezentare: Workshopul îşi propune să arate, explice şi dezvolte capacităţile cursanţilor de a folosi o imagine. Renumita "poză" poate să existe în felurite forme: de la fotografia cu telefonul mobil, cu un efect de anii '80, la fotografia de pe coperta unei reviste “glossy”. Lucrurile pe care le au în comun aceste doua fotografii sunt... aproape nici unul. Elementul comun al acestor două "poze" este programul de procesare a imaginii sau, mai exact, faptul că ambele au suferit o modificare - mai mult sau mai puţin dramatică. Haideţi să aflăm împreună cum se nasc diferenţele dintre cele două fotografii sau ce stă la baza fotografiei "de copertă" şi a fotografiei destinată mediilor digitale. Aflăm de asemenea şi de ce vedetele de la Hollywood arată atât de bine şi cum să îl facem pe prietenul nostru cel mai bun să aibă sâni ca ai Angelinei, sau prietena noastră, barba lui Brad Pitt.

25 mai 2013
Tur virtual

Speaker: Emilian Săvescu, imagofactory.ro
Prezentare: Realizarea tururilor virtuale - de la concept la livrare.
Despre ce este vorba? Ce scule ne trebuie pentru fotografie?
Cât de buni fotografi ar trebui să fim?
Cât Photoshop ar trebui să ştim? Cam ce calculator ne-ar prinde bine?
Softuri pentru "sudarea" imaginilor în panorame - softuri pentru convertirea panoramei în tur virtual - desktop, iPhone, iPad... Bells & whistles + Clienţii noştri, cei de toate zilele.

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

WORKSHOP L@ MNAC - Ediţia 2012


Fotoreportaj: Decupaje în realitate - 19 mai 2012


Tehnici de exprimare şi redactare - 26 mai 2012


Editare video - 2 iunie 2012


Presa online - 9 iunie 2012


Publishing: De la idee la cititor - 16 iunie 2012


------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Parteneri eveniment:

Parteneri media:

ÎNSCRIERE ONLINE
Nume, prenume:

E-mail:

Telefon:

Mesaj: